Acolo unde se intalneste extremitatea estica a Muntilor Fagaras, la vest, cu Muntii Persani, la est, in locul de obarsie al raului Sinca, se deschide sub forma unei palnii in directia nord-vest, camuflata de culmea Stramba, Depresiunea Sinca Noua.

Inconjurata de culmi inalte, cu paduri intise si poieni, ce sfarsesc a se topi in coline pe alocuri cu aspect de campie, Depresiunea Sinca Noua a fost de veacuri un loc preferat de fiinta umana aflata in cautarea adapostului lipsit de pericole si a resurselor necesare vietii. 

Mai multe vetre ale unor asezari paleolitice de suprafata au fost relevate de descoperiri arheologice recente, rezultate in urma unor cercetari efectuate de catre o echipa de arheologi condusa de Prof. Marin Carciumaru de la Universitatea Valahia din Targoviste. Rezultatele au fost publicate in lucrarea: Paleoliticul din judetul Brasov - Cârciumaru Marin,Nitu Elena-Cristina, Dobrescu Roxana, Radu Stefanescu–Târgoviste: Valahia University Press, 2010. (http://www.academia.edu/2440736/Marin_Carciumaru_Elena-Cristina_Nitu_Roxana_Dobrescu_Radu_Stefanescu_Paleoliticul_din_jude%C8%9Bul_Brasov). 

Incepand din a doua jumatate a secolului al XVI-lea in depresiunea Sinca Noua sunt mentionate mai multe asezaminte monahale. Conform documentelor vremii, unul dintre acestea este situat in Lunca Manastirii, pe valea Trestioarei, pe partea estica a depresiunii, acolo unde se afla acum Schitul Sinca Noua. In acel loc, ruinele si pictura vechii bisericii se pot vedea si astazi. Locasul de cult, prosper la vremea aceea, era construit din piatra, avea mai multe exploatatii agricole, un numar mare de vietuitori si chiar si o scoala teologica de baieti.

Din acele vremuri s-au pastrat pana astazi denumirile foarte edificatoare ale locurilor: "Lunca Manastirii" (in doua locuri diferite), dealul "Ghie", la "Varzarie", "La bordeie". Ulterior, pe masura ce s-a format o comunitate si aceasta s-a dezvoltat, apar alte denumiri atat de puternic legate de istoria locului, incat fara un efort foarte mare de imaginatie iti poti da seama de modul si stilul de viata al acelor vremuri: "La Morisoara", "In Bourie", "In Batatura", "Dealul Popii", "Chiscu' lu' Crai", "Valea lui Crai", "Podu' lu' Balan", "Stramba" si altele. 

In anul 1762, evenimentele dramatice din Transilvania afecteaza si comunitatea din Sinca (astazi Sinca Veche). Atunci, asa cum spune Parintele Dumitru Staniloae, "Poporul român din Transilvania a cunoscut pe pielea sa, în masa, ca nicaieri în alta parte a lumii, practica mijloacelor inchizitiei".

Astfel, locuitorii satului Sinca, constransi sa se inroleze in Regimentul I de granita infiintat din ordinul Mariei Tereza, pe de o parte, iar pe de alta parte, supusi presiunilor extreme pentru a parasi religia ortodoxa, au parasit in masa satul Sinca. In miez de noapte, cele 88 de familii, luand cu ei doar clopotul din biserica veche, s-au refugiat in mare taina, pe drumuri ferite de priviri si de ape, pentru a pastra puterea clopotului, catre depresiunea de la sud-est,in jurul asezamintelor monahale existente aici. Cercetari recente efectuate de Prof. Dan Sandu din Poiana Sarata (Bacau) releva ca oamenii plecati atunci din Sinca s-au stabilit in multe alte locuri din tara si din exterior: in Poiana Sarata (Bacau), in Basarabia, in Crimeea si chiar in Serbia.

Pentru oamenii acelor vremuri, credinta ortodoxa a fost cu mult mai puternica si cu mult mai pretuita decat orice proprietate si privilegiu nobiliar. La scurt timp insa, campania sangeroasa a generalului Bucow de distrugere a manastirilor ortodoxe din Ardeal, ajunge si aici. Printr-o fericita intamplare Biserica de Lemn din Deal, edificiu incarcat istorie care strajuieste si astazi asupra satului oferind protectie si aparare locuitorilor sai, nu este observata de acesta din cauza padurii. In acest fel, in jurul ei, se intemeiaza noua comunitate Sinca Noua.